Mediere dispute

Call for peace

Trestie sau stejar?

“Povestea stejarului şi a trestiei” ne poate inspira şi pe noi la nivelul atitudinii pe care o avem în faţa unei probleme de viaţă. În vreme ce stejarul stă drept şi neclintit în faţa furtunii, dar i se rup crengile, trestia se apleacă în toate direcţiile, urmînd vîntul care-o îndoaie. La final, stejarul înalt şi puternic se trezeşte sfîşiat, pe cînd micuţa trestie rămîne întreagă.

Ce facem noi în faţa unei “furtuni” ce se năpusteşte în viaţă, ca parte firească a condiţiei umane? Alegem “atitudinea stejarului” sau pe aceea a “trestiei”?

Stăm drepţi şi aparent semeţi în calea furtunii, dar ne trezim rupţi lăuntric, sfîşiaţi de suferinţă şi zdrobiţi în interiorul propriei semeţii sau ne unduim precum trestia, gata să ne aplecăm pînă la pămînt dacă aşa ne poartă vîntul, dar apoi capabili să ne ridicăm după furtună întregi şi netulburaţi?

Atitudinea noastră în faţa furtunilor vieţii ne înclină sau ne ţine continuu înţepeniţi în tipare mentale, capabile să atragă suferinţe, încercări şi drame tulburătoare. Ceea ce nu ne permite să ne înclinăm, la fel cum se înclină trestia, nu-i altceva decît Egoul omenesc. Mintea creează tipare, credinţe şi convingeri care ne înţepenesc într-un mod de a fi, într-un fel de a înţelege şi a ne comporta cu noi înşine sau cu cei din jurul nostru.

Convingerile din trecut ne transformă în “stejari semeţi”, incapabili să se rotească şi să se aplece, să se îndoaie în furtună şi să se mlădieze. Devenim proprii noştri duşmani, mai aprigi, mai violenţi şi mai agresivi decît orice alt duşman din lume de cîte ori ne înţepenim în convingeri şi credinţe.

Egoul nu ne permite să ne simţim propria slăbiciune. Egoul semeţ ne îmbie năstruşnic, dar întotdeauna cu o seriozitate de mare preot, să credem că lumea nu poate fi altfel decît o percepem noi.

Orice încearcă să iasă din tiparul nostru, ne agresează, ne bulversează, ne rupe crengile semeţe şi ne umileşte sentimentul omenesc al puterii.

Trestia ştie că puterea ei stă tocmai în capacitatea de a se îndoi după vînt. Aşa cum puterea Regelui stă în puterea sa de a-i servi pe cei mici, şi puterea noastră se multiplică printr-o schimbare de atitudine. Sigur că nu avem nevoie să ne schimbăm atitudinea de dragul puterii. Spunem doar că mlădierea îţi dă putere, dar nu puterea trebuie să ne fie scopul. Căci noi, ca oameni, nu avem niciodată putere în adevăratul sens al cuvîntului. Puterea este a Spiritului, a Sinelui Divin; a noastră este alegerea. Cînd alegem dintr-o atitudine corectă, atingem ţelul corect şi puterea divină ne sprijină.

Dintr-o atitudine înţepenită, obtuză, blocată în convingeri şi-n tipare ce exprimă doar un Ego puternic, ajungem la suferinţă profundă.

Frumuseţea naturii este tocmai aceea că ne predă prin puterea exemplului şi lecţii despre putere şi slăbiciune. Despre atitudine şi consecinţe ale atitudinii noastre. Acela prea orgolios, prea încîlcit în propria-i minte, detestă, se opune, distruge şi calcă în picioare tot ce nu este asemeni lui. În vremea aceasta, el vede ca nonvaloare tot ce nu se înscrie în tiparul personal.

Dar, dacă lumea ar fi fost “un tipar” care să conţină aceeaşi informaţie, ne-am fi scufundat într-un nesfîrşit plictis, privind în jurul nostru o lume trasă la indigo. Înţepenitul nu acceptă diversitatea şi aceasta-i sporeşte suferinţa. Îi rupe crengile. Şi atunci, nu-i mai bine să fii ca o trestie? Să te unduieşti printre toate furtunile şi să ieşi din ele gata pentru o zi mai frumoasă?

Sursa: Editorialul din Naţional, 22 aprilie 2010