Medierea: cum să scapi rapid şi discret de soţie şi de partenerul de afaceri neserios

Mediatorul te poate scăpa de proces. În mai puţin de o lună şi cu maximă discreţie poţi fi divorţat de soţie, dar şi de partenerul de afaceri, doar apelând la un mediator.

Judecătorii, procurorii şi chiar poliţiştii vor trebui, din 3 martie, să prezinte persoanelor care se află în conflict posibilitatea de a se adresa mediatorului pentru rezolvarea problemelor. În acest fel, instanţele vor putea scăpa de surplusul de dosare, iar cetăţenii vor scăpa de stres şi vor câştiga timpul pe care ar trebui să-l piardă prin tribunale şi banii pe care în mod normal îi irosesc pe parcursul unui proces. Cu doar 10% din suma cheltuită în instanţă, se poate ajunge la o soluţie chiar mai bună decât cea oferită de un judecător pentru că cele două părţi cad de acord şi nimeni nu pierde.

„În ultimele două săptămâni a crescut considerabil numărul solicitărilor adresate mediatorilor şi ne aşteptăm la o evoluţie foarte bună de săptămâna viitoare, după intrarea în vigoare a reglementărilor legale. Am elaborat o Strategie în care estimăm că în 2013 mediatorii vor soluţiona 25% dintre dosarele aflate pe rolul instanţelor. Pentru aceasta însă va fi nevoie de peste 3.500 de mediatori, de trei ori mai mulţi decât în prezent”, a spus pentru capital.ro Anca Ciucă, preşedintele Consiliului de Mediere.

În acest moment nu sunt suficient de mulţi mediatori pentru a face faţă tuturor solicitărilor care vor apărea, dar se estimează că această problemă va fi foarte curând rezolvată.

„Credem că după intrarea în vigoare a noilor reglementări legale mulţi vor apela la mediator pentru că atunci când judecătorul recomandă, oamenii se supun autorităţii şi fac aşa cum sunt sfătuiţi. Astfel, estimăm că în curând trei din zece conflicte vor fi soluţionate prin mediere. Chiar dacă în acest moment nu sunt destui mediatori, în perioada următoare se va rezolva şi această problemă pentru că deja s-a creat o isterie pe marginea acestei profesii.

Până de curând foarte puţini erau interesaţi de această profesie, dar acum sunt tot mai mulţi cei care se înscriu la cursuri. Toţi au şanse să profeseze, dar cu condiţia să aibă şi abilităţile necesare, adică să fie buni comunicatori, să aibă răbdare, să fie deschişi, să fie persoane sensibile, care să ştie să medieze un conflict”, a spus pentru capital.ro Claudiu Ignat, co-preşedinte al Uniunii Naţionale a Mediatorilor din România.

Divorţurile şi conflictele dintre partenerii de afaceri, principalele probleme supuse medierii

Cei care intenţionează să divorţeze, să obţină daune de la angajatorul care i-a concediat fără motiv, dar şi oamenii de afaceri care riscă să fie executaţi silit pentru întârzierea unei plăţi pot apela la un mediator pentru a rezolva rapid şi cu discreţie problema.

Managerii se gândesc că procedurile în faţa instanţelor judecătoresti, precum şi procedurile privind executarea, sunt complexe, greoaie şi mai ales că durează mai mulţi ani până la un rezultat concret. În plus, din cauza unui incident procedural ori excepţie, instanta poate respinge acţiunea formulată. Astfel, medierea apare ca procedura prin care părţile să se înţeleagă, fără a exista neapărat un perdant.

„Cele mai multe conflicte supuse medierii sunt cele legate de probleme de familie şi cele comerciale. Aceasta pentru că în ambele cazuri părţile doresc ca totul să se rezolve cât mai repede şi fără publicitate. Nimeni nu doreşte să-şi expună situaţia în public într-o sală de judecată, iar medierea poate asigura discreţie şi confidenţialitate”, a arătat Ciucă.

Chiar dacă se apelase la instanţă înainte de mediere, părţile îşi pot recupera taxele achitate pentru proces după ce îşi rezolvă conflictul cu ajutorul mediatorului. Acordul semnat între cele două părţi este prezentat judecătorului, se adaugă la dosar, iar instanţa ia act de el şi procesul este finalizat, după care banii achitaţi pentru proces sunt recuperaţi de părţi.
„În privinţa conflictelor comerciale, cele mai multe cazuri supuse medierii sunt cele privind recuperarea creditelor”, a spus Ignat.

Patru şedinţe şi înţelegerea este gata

Un conflict poate fi soluţionat în cadrul medierii în maximum patru şedinţe. Aceasta înseamnă că în mai puţin de o lună, cel mai complex conflict poate ajunge la soluţionare.
„Cel mai complex conflict pe care l-am soluţionat eu a necesitat trei şedinţe de mediere îninse pe durata a două săptămâni. Era vorba despre un partaj mai complicat. În rest, în majoritatea cazurilor, problema este soluţionată într-o singură şedinţă”, a arătat Ignat.

Astfel, deşi legea acordă un termen de trei luni pentru rezolvarea conflictului prin mediere, părţile pot ajunge la un rezultat mult mai devreme.
„În general, este nevoie de două şedinţe, dar sunt şi cazuri mai complicate când sunt necesare trei sau chiar patru întâlniri pentru a ajunge la o înţelegere. Şedinţele sunt programate la maxim o săptămâna una după alta. Astfel, se ajunge ca în mai puţin de o lună să existe deja acordul semnat între cele două părţi”, a explicat Ciucă.

Două ore durează o şedinţă de mediere

O şedinţă de mediere nu poate dura foarte mult din cauza consumului nervos la care sunt supuse părţile, dar şi mediatorul.
„Fiecare întâlnire durează aproximativ o ora, o ora şi jumătate. În mod legal, o şedinţă poate dura până la patru ore, dar practic după maxim două ore şi jumătate este prea obositor atat pentru mediator, cât mai ales pentru părţi să mai continue. Dacă avem în vedere că multe cauze au în vedere conflicte de familie, unde sentimentele şi resentimentele sunt mari, ne dăm seama că există un consum emoţional foarte mare care face ca cei implicaţi să cedeze după două ore”, a precizat Ciucă.

Mediatorul percepe un onorariu pentru activitatea depusă, de obicei părţile achitând fiecare jumătate din cheltuieli, dar putând cădea de acord şi la o altfel de împărţire a sumei care trebuie plătită.

Mediatorul, refugiul celor care vor să se reprofileze

Mediator poate ajunge orice absolvent de facultate care urmează un curs de specialitate şi care are aptitudini în domeniul soluţionării conflictelor. „În jur de 60% dintre cei aproximativ 1.200 de mediatori autorizaţi în prezent au studii juridice. Restul sunt la bază economişti, medici, psihologi sau chiar ingineri. Nu există o condiţie privind studiile, dar este important să urmeze cele 40 de ore de pregătire şi să aibă calităţi în acest domeniu”, a spus Ciucă.

În utlima perioadă se constată o scădere a numărului celor cu studii juridice deveniţi mediatori, crescând interesul altor absolvenţi de studii superioare pentru această profesie. „La început aproximativ 80% dintre cei care se orientau spre noua profesie erau absolvenţi ai facultăţii de drept, pentru că ei aveau legături cu aceast mediu, dar în ultima perioadă sunt tot mai mulţi cei cu alte profesii care încearcă să se reprofileze şi să se orienteze către meseria de mediator”, a precizat co-preşedintele UNMR.

După finalizarea cursurilor, promovarea examenului şi autorizarea ca mediator, cel care vrea să urmeze această profesie trebuie să-şi înfiinţeze un birou unde să-şi poată desfăşura activitatea, adică unde vor avea loc medierile.

„Mediatorii se pot înscrie într-o asociaţie de profil. Acum sunt 27 astfel de structuri, dar numai 40% dintre mediatori sunt înregistraţi ca membri, dar până la finalul anului toţi vor trebui să se inscrie într-o asociaţie pentru că îi obligă legea”, a mai arătat preşedintele Consiliului de Mediere.

Sursa: Capital.ro


Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website