Monitorizare presa 1.01 – 18.02.2010

Monitorizare presa15 Februarie – Evenimentul Zilei

Avocatul Educaţiei mediază abuzurile din universităţi

Reforma educaţiei. La cinci luni de la lansare, organismul înfiinţat de Coaliţia pentru Universităţi curate a înregistrat şi primele succese în rezolvarea neînţelegerilor din mediul universitar.
Cum se echivalează în România o diplomă obţinută în SUA? Simplu: trebuie să dai încă o dată toate examenele de la finalul fiecărui an de studiu, apoi pe cel de licenţă, şi să faci educaţie fizică, timp de doi ani, într-o instituţie de învăţământ superior din ţară.

De aceste obstacole s-a lovit şi Maria Petran, o clujeancă care a vrut să-şi echivaleze diploma de psiholog, obţinută la o universitate de peste Ocean. Şi-a depus dosarul de echivalare, iar răspunsul primit de la Ministerul Educaţiei, după patru luni de aşteptare, nu a făcut decât să-i spulbere visul de a profesa curând în ţară: trebuie să susţină 33 de examene, să-şi dea licenţa şi să urmeze cursuri de sport doi ani. Dezamăgită, fata a încercat să-şi echivaleze documentul de studii şi în Marea Britanie.
Răspunsul favorabil a venit rapid, prin e-mail.

Citeste mai departe »

Medierea obligatorie in Romania din 3 martie

Mediere disputeIncepand din 3 martie, magistratii vor fi obligati sa-i trimita pe justitiabili la mediatori. Judecatorii scapa astfel de surplusul de dosare, iar cetatenii, de nervi si bani irositi in instante.

Cei care intentioneaza sa divorteze, sa obtina daune de la angajatorul care i-a concediat fara motiv, dar si cei care au de gand sa-si „penalizeze” serios vecinul care le-a distrus masina pe motiv ca ar fi ocupat un anume loc de parcare isi vor putea gasi dreptatea in maximum 90 de zile, fara prea mult stres si cu minimum de costuri.

Asta, incepand din 3 martie, cand medierea – legalizata inca din 2006, dar inexistenta chiar si pentru multi dintre magistratii care ar fi trebuit sa o popularizeze – va deveni obligatorie.

Citeste mai departe »

Cursuri de mediere

E nevoie de mediere si de mediatori profesionisti

Cursuri de mediereCampania nationala  “Judecatorii sustin medierea”, initiata de Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, ce are scopul de a promova si incuraja utilizarea medierii ca mijloc alternativ de solutionare a litigiilor dintre cetateni.

In conditiile in care judecatorii sunt coplesiti de dosare, exista o alternativa viabila, mai rapida, mai ieftina si decenta, de solutionare a conflictelor. Medierea. Pentru ca aceasta sa functioneze si sa vina in intampinarea problemelor celor care au nevoie de mediere, e important sa existe un corp de profesionisti, provenind din domenii diverse (psihologie, drept, afaceri, finante, economie, educatie, etc.) care sa se specializeze in mediere. Mediatorii pot prelua situatiile conflictuale din materie comerciala, civila,  familie sau, in anumite situatii, penala, inainte de a ajunge in instanta, sau chiar in timpul unui proces.

Citeste mai departe »