De aceea, capacitatea de a obtine avantaje de pe urma disputelor depinde direct de abilitatile de inteligenta emotionala. Vom prezenta in continuare pasii propusi de NLP, prin care ne putem asigura maximul de sanse in cadrul disputelor, indiferent de natura lor.

1. Ce face comunicarea dificila?

Incepeti prin auto-evaluarea emotiilor legate de tema disputei si persoanele cu care ar trebui sa va confruntati. Daca simtiti:

• iritare, enervare la simplul gand de a incepe o discutie pe acel subiect,
• tendinta de a evita contactul, de a refuza confruntarea,
• tendinta de a ignora subiectul, cu speranta ca se va rezolva de la sine,
• tendinta de a va izola pentru „a rumega in liniste subiectul”,
• tendinta de a va intretine sau amplifica senzatiile prin ganduri excesiv de critice sau distructive legate de cealalta persoana,

inseamna ca deja emotiile sunt mai puternice decat ratiunea, iar acceptarea disputei este extrem de riscanta. Este esential sa parcurgeti urmatorii pasi, inainte de a va confrunta direct cu cealalta persoana.

2. Ce asteptari si ce obiective am?

Indiferent de natura reactiei emotionale pe care o aveti, acceptati-o si descoperiti mesajul pe care vi-l transmite, raspunzand la aceste intrebari:

• Ce este cu adevarat important pentru mine in acest context?
• Ce vreau sa demonstrez sau sa obtin din partea celuilalt?
• Ce s-ar putea intampla daca nu as reusi sa-mi impun parerea sau optiunile?
• Cum as vrea sa se finalizeze disputa?
• De ce este important pentru mine sa obtin acest rezultat?

3. Ce asteptari si ce obiective are cealalta persoana?

Pentru cateva minute, adoptati pozitia corporala, mimica si privirea tipica celeilalte persoane, ca un actor ce intra in pielea unui personaj. Din aceasta perspectiva gasiti raspunsul la urmatoarele intrebari:

• Ce simt si ce gandesc in raport cu aceasta situatie?
• In ce fel ma lezeaza atitudinea si actiunile celuilalt?
• Ce este important pentru mine in acest context?
• Ce as putea sa schimb sau sa ofer, daca as vrea?
• Ce ar putea celalalt sa faca pentru ca sa-mi schimbe atitudinea si actiunile?

Toate aceste intrebari se refera la modul in care persoana cu care sunteti in disputa va percepe si solutiile pe care le-ar putea oferi in acest context. In intrebarile acestui pas termenul „celalalt” va desemneaza pe dumneavoastra.

4. Care este cadrul optim pentru discutie?

Adoptati o perspectiva neutra, cea a unui observator care ar putea urmari mersul evenimentelor, fara a se implica in niciun fel. Din aceasta perspectiva raspundeti la urmatoarele intrebari:

• In ce context cele doua persoane chiar ar putea sa discute?
• Care sunt beneficiile pe care le au nerezolvand disputa?
• Care sunt riscurile pe care si le asuma nerezolvand disputa?
• Care sunt valorile comune, ce pot constitui baza de negociere?
• Ce alte elemente pot concura la gasirea unui compromis reciproc acceptabil?

5. Cum valorific aceste informatii?

Dupa ce ati obtinut toate aceste informatii, aveti un punct de vedere mult mai complex despre propriile obiective si asteptari, precum si despre optiunile si asteptarile celeilalte persoane. Este foarte posibil ca reactia emotionala sa se fi diminuat mult, lasand locul increderii in capacitatea de a rezolva conflictul si dorintei de a reusi. Scrieti pe o hartie toate aceste informatii, pentru a va raporta la ea in momentul in care deschideti discutia. O structura eficienta a acesteia este:

• Discutati pe teme minore, pentru a deschide comunicarea si a stabili un minim de incredere.
• Prezentati-va propunerea de rezolvare a problemei in disputa si mentionati beneficiile pe care le puteti obtine impreuna.
• Ascultati atent raspunsul celuilalt si identificati nevoile comune, pe care le veti mentiona ca raspuns.
• Daca este cazul, enuntati si riscurile comune pe care le-ati identificat in cazul in care nu ati solutiona disputa.
• Din nou ascultati atent raspunsul celuilalt si identificati nevoile comune, pe care le veti mentiona ca raspuns.
• In cazul in care celalalt va reproseaza sau va critica, ascultati atent spusele sale, concentrandu-va pe ceea ce ar putea fi adevarat in spusele sale, nu pe efectele emotionale pe care incearca sa le produca. Apoi, sumarizati spusele sale la timpul trecut, de genul „Deci ceea ce te deranja era faptul ca eu…”, iar pe urma lansati propunerea: „Si cum altfel ti-ai dori sa procedez?”. Includeti aceste informatii in negociere, fara a intra in polemica in legatura cu adevarul afirmatiilor sale.
• Descoperiti impreuna posibilele solutii care permit satisfacerea nevoilor comune, obtinerea beneficiilor si evitarea riscurilor.
• Negociati solutia ce este acceptabila pentru amandoi si stabiliti modul de aplicare.

De-a lungul discutiei, concentrati-va pe aspectele rationale si constructive, pentru a reusi sa mentineti emotiile la un nivel acceptabil. In caz ca cealalta persoana se enerveaza, intrerupeti discutia si nu o reluati decat dupa minim jumatate de ora. Este foarte posibil ca la reluare si cealalta persoana sa fie mult mai capabila sa-si controleze emotiile.

6. Cum finalizam disputa?

Inainte a de termina discutia, faceti urmatoarea verificare:

• Sunt impacat/a cu solutia gasita?
• Cealalta persoana pare impacata cu solutia convenita?

Daca vreuna dintre parti are indoieli sau retineri, discutati ce ar fi necesar pentru rezolvarea sau depasirea acestora. Apoi, programati o noua discutie, la un interval de timp, in care sa evaluati mersul situatiei si sa gasiti modalitati de imbunatatire in continuare a situatiei.

Aceasta abordare va permite sa obtineti maximul de castig din fiecare disputa si sa minimizati pierderile, atat cele individuale, cat si cele datorate efectelor asupra activitatii. In plus, este o modalitate in care va dezvoltati inteligenta emotionala si va cresteti sansele de a obtine aprecierea celor din jur, inclusiv a persoanei cu care ati fost initial in disputa.

Articol preluat de pe www.competent.ro, autor: Daniel Bichis

1. Te rog incearca sa intelegi si punctul meu de vedere.
2. Stai, pot sa retrag ce-am spus?
3. Nu trebuie sa rezolvi asta – pur si simplu ma ajuta sa vorbesc cu tine.
4. Este important pentru mine. Te rog sa ma asculti.
5. Am exagerat, iarta-ma.
6. Vad ca esti intr-o pozitie dificila.
7. Stiu unde am gresit
8. Nu m-am gandit niciodata asa pana acum.
9. E posibil sa fi gresit.
10. Hai sa ne intelegem sa nu ne intelegem pe acest aspect.
11. Asta nu e doar problema ta, e problema noastra.
12. Ma simt total neapreciata.
13. Ne indepartam de la subiect.
14. M-ai convins.
15. Te rog vorbeste in continuare cu mine.
16. Imi dau seama ca nu e vina ta.
17. Nu am vrut sa spun asta.
18. Realizez cum am contribuit la problema.
19. Pana la urma, de ce ne certam?
20. Cum pot rezolva situatia?
21. Imi pare rau.
22. Te iubesc!

Dar Dr. Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate prin creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a confruntat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit astfel că orice boală, nu numai cancerul, este controlată printr-o zonă din creier ce îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular, de un conflict-şoc psiho-emoţional perfect identificabil. Astfel a apărut paradigma revoluţionară a Noii Medicine Germane, care nu numai că le explică în mod demonstrabil bolnavilor de cancer cauzele reale ale bolii lor, dar le oferă şi o şansă reală de vindecare, fără mutilare şi otrăvire prin aşa-zisele tratamente chirurgicale, radioterapice şi chimioterapice… Rezultatul cercetărilor lui Hamer se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi creier şi corelaţia cu organele şi ţesuturile întregului organism uman (varianta engleză a „Diagramei ştiinţifice a GNM” este în lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale „Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine”, datorită faptului că aceste legi biologice, valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra înţelegerii cauzei, a dezvoltării şi a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca răspuns la numărul crescând ale interpretărilor greşite ale descoperirilor sale şi pentru a păstra integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer şi-a protejat în mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine (GNM – Noua Medicină Germană^®). În 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorale. Totuşi, până astăzi, Universitatea a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici independenţi, cât şi de asociaţii profesionale.La scurt timp după ce Dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunţa la descoperirile sale ştiinţifice, sau i se va refuza reînnoirea contractului său la Clinica Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală, pe motiv că a refuzat să se conformeze principiilor medicinei standard. Cu toate acestea, el era hotărât să-şi continue munca şi, în 1987, a reuşit să-şi extindă descoperirile practic la orice boală cunoscută de medicină.Dr. Hamer a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani, în special de către autorităţile germane şi de către cele franceze şi chiar încarcerat o perioadă. Din 1997, Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde îşi continuă cercetările şi continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficială a „Noii Medicine Germane”. Însă, din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine tactica de amânare, pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revoluţionare ale Dr. Hamer.

Bolile au la origine un şoc psiho-emoţional care se reflectă mai întâi la nivelul creierului

Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este cauzată de un şoc emoţional care surprinde individul total nepregătit“ (Prima Lege Biologică). În onoarea fiului său, Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci el se propagă şi la nivel biologic şi trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale. Animalele experimentează aceste şocuri cu consecinţe biologice în urma pierderii bruşte a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neaşteptate, a unei perioade de nemâncare sau a unei ameninţări de moarte.

Un bărbat, de exemplu, poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului” când îşi pierde casa sau locul de muncă, pe neaşteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual „în cămin” poate fi o grijă pentru binele unuia dintre membrii familiei; un şoc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă; copiii suferă deseori un şoc conflictual „de separare”, când mama se decide să se întoarcă la muncă sau când se despart părinţii.

Analizând mii de tomografii (CT) în relaţie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc DHS, şocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzând o leziune care este vizibilă pe tomografie ca un set clar de inele concentrice (în 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii). După impact, celulele cerebrale transmit şocul către organul corespondent care, la rândul lui, răspunde cu o modificare maladivă specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări. În timp ce „vechiul creier“ (cerebelul, zona amigdaliană) corespunde unor „programări“ legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este „codat“ cu teme mult mai avansate, precum cele legate de autoapreciere, încrederea şi respectul de sine. Cercetările medicale ale Dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul în care organismul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionării, toate acestea sunt corelate cu stratul embrionic al germenului din care provin atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologică).

GNM „Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustrează că organele controlate de „vechiul creier” care derivă din endoderm sau organele ce derivă din mezoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară, imediat după ce conflictul corespondent se reflectă la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS).

Să luăm exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică de moarte”, deoarece, în termeni bio-fiziologici, frica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoare pulmonară. Contrar părerilor convenţionale, această multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit şi anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supravieţuire ale organismului. Analiza tomografiilor întreprinsă de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer la plămâni prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional total neaşteptat, de tipul „frică de moarte”, înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor, teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte.

Cancerul la sân, potrivit cercetărilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul „mamă-copil” sau „probleme cu partenerul”. Aceste tipuri de conflicte impactează întotdeauna vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil dacă îşi face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul tainic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi fiecare femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grijilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui partener bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).

Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict, de un şoc specific care activează un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologică), ce permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionării zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict, există o zonă cerebrală specifică ce coordonează acest program de urgenţă.

În vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului şoc, situaţia este opusă în cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele şi ţesuturile ce corespund şi sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare etc.) îşi au originea în ectoderm sau în mezodermul noului creier. În momentul producerii conflictului-şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se află într-o stare emoţională de stres relaţionată cu conflictele-şoc corespondente. Aşa cum este de aşteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă.
Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie. Ele se dezvoltă mult mai târziu decât glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortextul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experienţe de tipul „copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân“. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict atunci când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poată drena mai uşor şi să nu se congestioneze sânul. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen de reacţie-răspuns biologic. Din moment ce sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, femeile suferă un conflict-şoc cauzat de separarea bruscă de o persoană iubită. Pe durata fazei active a conflictului-şoc nu există practic niciun simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sânului.

Cele două faze ale oricărei boli

Dr. Hamer a descoperit, de asemenea, că orice conflict şi orice boală are şi o rezolvare, iar desfăşurarea oricărei boli are loc în două faze. (A Doua Lege Biologică). În timpul primei faze, a conflictului activ (şi anume  atâta timp cât conflictul persistă), întregul organism se orientează spre a face faţă conflictului. În timp ce la nivel fizic au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă, de asemenea, cu situaţii neaşteptate. Comutată într-o fază de stres (sympathicotonia), mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului. Tulburările somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus constituie condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activă a conflictului este denumită şi „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile), tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intensitatea şi impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămâne în această stare prea mult timp, urmările pot fi fatale.

Dr. Hamer a demonstrat, fără nicio îndoială, că organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine. O persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar în niciun caz celulele canceroase, în sine, nu pot provoca moartea. În Noua Medicină Germană, distincţia dintre cancerul malign şi cel benign nu are nicio valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca marcării tumorali) care, pur şi simplu, indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limită fixată în mod complet arbitrar.

Dacă o persoană moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, aceasta se petrece de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării mentale şi emoţionale. De cele mai multe ori, este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau al unei prognoze negative, de genul „Mai ai doar şase luni de trăit!”, impact ce aruncă pacienţii de cancer şi pe cei apropiaţi lor într-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţă sau chiar deloc, sunt privaţi de forţa lor vitală, îşi consumă inutil energia şi, în cele din urmă, mor în urma unui proces agonizant, proces pe care „tratamentele“ convenţionale pentru cancer nu fac decât să îl accelereze.

Dacă pacientul nu a făcut niciun tratament de cancer (în special chimioterapie sau radioterapie), NGM are o rată de succes de 95 până la 98%. Este o ironie a sorţii că aceste statistici ale succeselor remarcabile  ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Când Dr. Hamer a fost arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale fără a avea licenţă medicală (ridicată abuziv), pentru trei persoane, poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să recunoască în timpul procesului că, după 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienţi cu cancer în faza terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, prin chimioterapie şi radioterapie (iradiere), cifra aceasta este dezastruos de mică, adică doar 3-5% dintre pacienţi mai rămân în viaţă după 5 ani. Conform declaraţiilor epidemiologului şi biostasticianului Dr. Ulrich Abel (Germania): „Rata de succes a majorităţii chimioterapiilor este jalnică… nu există nicio dovadă ştiinţifică referitoare la capacitatea tratamentului prin chimioterapie de a mări în mod apreciabil durata de viaţă a pacienţilor care suferă chiar de cele mai comune forme de cancer organic. Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă o totală deşertăciune ştiinţifică.“ (Revista ştiinţifică „The Lancet“, 1991).

Fiinţa umană se vindecă singură

Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în regimul de reparare şi refacere, programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt esenţiale în perioada de vindecare. A doua fază este denumită „faza caldă” şi în această perioadă, vasele de sânge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea.

Odată cu rezolvarea conflictului, se produce o transformare la nivelul organelor: proliferarea celulară (vechiul creier este legat de controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul noueste legat de controlul degradării ţesuturilor) se opresc imediat şi este declanşat procesul de reparare specific. O zonă care s-a necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum regenerată şi refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit, de regulă, de inflamaţii potenţial dureroase cauzate de edeme care protejează ţesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice regenerării sunt: hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă ţesuturile musculare sunt implicate) şi inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii (vezi mai jos).

Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza) şi pe distincţia standard dintre tumoare benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă drept tumoare malignă. În NGM, distingem, la fel, două tipuri de tumori.

Dar tumorile nu sunt împărţite în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin şi prin care sunt controlate. Există acele tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului-şoc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile de ficat, tumorile uterului, tumorile de prostată etc.) şi cele care apar în timpul procesului natural de vindecare.

În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală şi nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se opreşte de îndată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringial şi cancerul cervical, toate sunt de natură curativă şi fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului şoc, aceste tumori dispar până la urmă, la sfârşitul procesului de vindecare.

Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intră de asemenea în această categorie. În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un cancer in situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. O femeie nu face un cancer de sân fără motiv! Aşa cum nici faptul că el se dezvoltă exact la sânul stâng nu este o coincidenţă.

Importanţa lateralităţii noastre biologice

Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină dacă o boală precum este cancerul se dezvoltă în partea stângă sau dreaptă a organismului. Aceasta este regulă: o persoană dreptace răspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul său cu partea stângă a organismului, şi cu partea dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii etc. Pentru stângaci este invers. Există întotdeauna o relaţie inversă între emisferele cerebrale şi părţile organismului, în sensul că fiecare emisferă a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a trupului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din palme. Palma pe care o ţinem deasupra indică dacă suntem stângaci sau dreptaci. Astfel, un cancer la sânul drept, un chist ovarian la ovarul stâng, o problemă de piele pe partea dreaptă sau stângă (sau amândouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral) ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat atunci când conflictul originar a avut loc. În ceea ce priveşte conflictele mai avansate (şi regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie, de asemenea, luat în calcul, pentru o evaluare precisă.

Rolul benefic al microbilor

Un alt aspect al cercetărilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, el a descoperit că microbii precum ciupercile, bacteriile şi viruşii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare şi maniera în care ei operează este în deplină concordanţă cu logica evolutivă. (A Patra Lege Biologică). Bacteriile tuberculozei, spre exemplu, populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-şi mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile la sân, melanoamele şi mesothelioma.

Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea construcţiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, în timpul fazei active a conflictului. Dacă bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării sau a uzului excesiv de antibiotice sau în urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra corespunzător. Ca urmare, rămân pe loc şi sunt încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutină, ele pot fi totuşi diagnosticate ca şi cancer şi noi conflicte potenţiale pot apărea în urma aflării veştii, cu noi simptome. Înţelegând legile biologice ale desfăşurării bolilor, această perspectivă poate fi eliminată. În timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, viruşii sunt implicaţi în procesul de vindecare a ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, membrana nazală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa şi gripa stomacală indică faptul că procese virulente, naturale, de vindecare sunt în curs. În ceea ce priveşte rolul viruşilor, Dr. Hamer prefera să vorbească de viruşi ipotetici, din cauză că, în ultimul timp, existenţa viruşilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanţă cu descoperirile iniţiale ale Dr. Hamer, care evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale ţesuturilor necrozate sau ulcerate au totuşi loc chiar şi în absenţa viruşilor specifici ţesuturilor respective. Dilema în care se găseşte medicina convenţională este aceea că eşuează în a recunoaşte tiparul de evoluţie în două faze a fiecărei boli, prima fază, aceea a conflictului activ, fiind în mod obişnuit scăpată din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar activitatea acestora este în mod normal acompaniată de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri, microbii sunt consideraţi răufăcători şi cauză a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli. Până la urmă, organismul nostru este cel care „angajează“ microbii, pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi, bineînţeles, transmişi, dar ei rămân inofensivi până în momentul în care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict.

Teoria metastazelor, o simplă ficţiune academică

Bazându-se pe GNM, „Sistemul Ontogenetic al tumorilor”, teoria vast răspândită a metastazelor care sugerează că celulele canceroase migrează prin vasele de sânge şi limfă, cauzând tumori şi în alte locuri, este, în cuvintele Dr. Hamer, pură ficţiune academică. Celulele în general şi celulele canceroase în mod special nu îşi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică şi nici nu pot trece de bariera bacteriană. De exemplu, o celulă canceroasă a unei tumori pulmonare, care este de origine endodermă, controlată de zona amigdaliană a creierului şi care proliferează de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma într-o celulă osoasă, care este de origine mezodermă şi este controlată de cortexul cerebral, celulă care se deteriorează în timpul fazei active a conflictului, în procesul de decalcifiere. În scenariul conform căruia cancerul pulmonar metastazează la oase, celulele cancerului pulmonar creează, de fapt, un gol (descompunere celulară! – reversul cancerului) în anumite oase din organism. Trebuie, de asemenea, să ne întrebăm de ce celulele canceroase rareori se răspândesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Dacă celulele canceroase călătoresc prin sânge, de ce nu este atunci scanat sângele donat, pentru a căuta celule canceroase ? De ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori în pereţii vaselor de sânge ai pacienţilor bolnavi de cancer ?

Acum doi ani, pe 19 august 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat un articol intitulat Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân, conţinând declaraţii revelatoare: Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sangvin a durat 10 ani şi până acum, nicio tehnologie existentă nu a reuşit să izoleze în mod cert nici măcar o singură celulă tumorală, dintre milioanele de globule roşii şi albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara faptului că vânătoarea este departe de a fi încheiată (aşa cum indică articolul), nu sugerează asta cumva că ipoteza metastazelor a dezinformat publicul şi a speriat, fără nicio noimă, de moarte milioane de pacienţi bolnavi de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii?

Dr. Hamer nu neagă, bineînţeles, posibilitatea apariţiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase, care se transformă, în mod mirobolant, într-un tip diferit de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea unui nou conflict-şoc. Noul DHS poate fi declanşat de o altă experienţă traumatizantă adiţională, sau prin şocul provocat de comunicarea diagnosticului. Aşa cum am menţionat mai devreme, comunicarea unui diagnostic neaşteptat de cancer, sau informarea cuiva că are metastaze poate declanşa o spaimă de tipul frică de moarte (provocând cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relaţionat cu şocul emoţional, cauzând noi cancere în diferite alte părţi ale organismului. În multe cazuri, aceşti pacienţi nu supravieţuiesc până în faza de vindecare, din cauza stării de stres foarte grave, care îi slăbeşte până la punctul în care mai au foarte puţine şanse de supravieţuire în confruntarea cu toxicul şi ucigaşul tratament chimioterapic.

Al doilea tip de cancer foarte întâlnit după cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit că oasele noastre sunt din punct de vedere psiho-emoţional legate de încrederea, respectul şi stima de sine. Altfel zis, spunându-i-se cuiva că are o boală care îi ameninţă viaţa, mai ales una care se presupune că se răspândeşte ca un incendiu în organism, este echivalent pentru bolnav cu a accepta că: acum este complet inutil şi, pe lângă faptul că se simte inutil, oasele încep să se decalcefieze (în cazul cancerelor de sân, deseori în zona sternului şi a coastelor). Tot aşa cum se fracturează un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfârşitul fazei de vindecare. Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectivă, asigurându-ne în acest fel că suntem mai bine echipaţi, în eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de sine.

Natura tumorilor cerebrale

Odată ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale împreună cu psihicul şi organul aferent intră în faza de vindecare. La repararea oricărei răni, se dezvoltă un edem (fluid în exces), pentru a oferi protecţie ţesutului cerebral ce este refăcut. Pe tomografie, modificările sunt foarte uşor de observat: inelele concentrice vizibile anterior se estompează după apariţia edemului şi apar acum neclare. Atunci când edemul cerebral atinge dimensiunea maximă, prin intermediul creierului este declanşat un scurt şi puternic impuls care expulzează edemul. În terminologia NGM, această reglare este denumită Criza epileptică (CE). În timpul crizei, întregul organism este aruncat, pentru scurt timp, într-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retrăind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiraţie rece, extremităţi reci, puls accelerat şi greaţă. Intensitatea şi durata acestei crize pre-programate este determinată de intensitatea şi durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm şi cele epileptice sunt doar câteva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criză depinde întotdeauna de natura conflictului şi de zona cerebrală corespunzătoare implicată.

După ce edemul cerebral a eliminat, ţesutul conectiv ce oferă suport structural neuronilor se reface în zona respectivă, pentru a restabili funcţiile celulelor nervoase care au fost afectate de şocul datorat conflictului (DHS). Această acumulare naturală este ceea ce medicina convenţională denumeşte tumoare cerebrală, vestea apariţiei acesteia având în contextul medicinei convenţionale consecinţe cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, în 1981, că tumoarea cerebrală nu este o boală care apare paralel şi la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifică care se află simultan în faza de reparare). Astfel că metastazele cerebrale nu există, de fapt, nici ele.

Terapia noii medicine germane (pe scurt)

Primul pas în terapia GNM este să găseşti o înţelegere a naturii biologice a simptomului, de exemplu: corelaţia dintre un anumit tip de cancer şi cauzele sale psihice. O tomografie şi un istoric medical complex sunt, de asemenea, vitale pentru a determina dacă pacientul este încă în faza activă a conflictului sau deja a început să se vindece. Dacă este încă în faza activă, atenţia trebuie îndreptată spre identificarea cauzei şocului iniţial DHS şi spre dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este crucială pregătirea pacientului şi informarea lui despre simptome şi despre procesul vindecării şi eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile Dr-lui. Hamer ne furnizează, pentru prima oară în istoria medicinei, un sistem sigur, care ne permite nu numai să înţelegem, dar şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele oricărei boli. Aceasta este adevărata medicină preventivă, un aspect al NGM care cu greu poate fi dezbătut suficient. Adevărata medicină preventivă necesită înţelegerea cauzelor reale ale bolii, şi aceasta este exact ceea ce cercetările Dr-lui. Hamer furnizează în detaliu.

Înţelegând cele „Cinci Legi Biologice” ale cauzei şi ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama şi panica ce apar adeseori odată cu instalarea anumitor simptome. Această cunoaştere este mai mult decât putere. Ea poate efectiv salva vieţi.

Sinteza principiilor noii medicini germane

Noua Medicină Germană® este un set de descoperiri şi principii care pune la baza apariţiei şi evoluţiei bolilor:

• principiile universale biologice
• interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei umane: psihic, creier şi organe

Noua Medicină Germană^® priveşte corpul ca un întreg, în care psihicul este integratorul tuturor funcţiilor comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar creierul este calculatorul principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de conflict şi organelor corespunzătoare acestora.

Noua Medicină Germană^® este o ştiinţă a naturii, bazată pe 5 legi biologice care sunt aplicabile fiecărei boli ale oamenilor sau mamiferelor.

În Noua Medicină Germană^®, boala nu este o eroare a naturii ci ea are o anume semnificaţie biologică. Boala evoluează pe baza unor programe ale naturii proiectate cu scopul de a-l ajuta pe individ să coopereze cu evenimentele apărute în viaţa lui sau să îl elimine pe baza mecanismelor de selecţie necesare evoluţiei grupului din care individul face parte
Dr. Hamer a constatat faptul că moartea soţiei sale şi propriul lui cancer pot fi corelate cu împuşcarea şi apoi decesul fiului lor Dirk. Ca medic, cercetător şi şef al clinicii de oncologie din munhen, dr. Hamer a ajuns la următoarea concluzie: Un eveniment fizic poate crea un şoc conflictual biologic care se va manifesta în transformări vizibile ale creierului, şi poate conduce la schimbări măsurabile ale parametrilor sistemului nervos care la rândul lor pot produce creşterea unor tumori canceroase, ulceraţii, necroze şi perturbări funcţionale în organe specifice fiecărui tip de conflict biologic.

După 20 de ani de cercetare şi terapie a peste 31.000 de pacienţi, dr. Hamer a stabilit că un conflict-şoc biologic generează o fază de îmbolnăvire: rece, canceroasă sau necrotică, iar dacă conflictul este rezolvat, se trece la o fază de vindecare: caldă prin care procesele canceroase sau necrotice sînt inversate pentru a se autorepara ţesuturile afectate în faza de îmbolnăvire şi a restabili starea de sănătate optimă.

Cele 5 legi ale noii medicini germane® descoperite şi formulate de dr. hamer:

1. Prima lege biologica: regula de fier a cancerului:
A. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul Dirk Hamer (DHS) generat de un şoc foarte grav, acut, dramatic şi izolat. Trăirea acestui confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi organ);
B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri concentrice vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător într-un anumit organ în care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă cancerului;
C. Continuarea conflictului la nivel psihologic determină evoluţia hh în creier şi a cancerului sau a afecţiunii echivalente cancerului în organul corespunzător locului apariţiei HH

2. A 2-a lege biologica: fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2 faze:
A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul declanşator şi produce o stare de tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar dificultăţi la adormire şi tulburări ale somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se dezvolte;
B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate însoţite o stare de epuizare şi somnolenţă şi dermă + extremităţi calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă decât înainte de a se fi îmbolnăvit.

3. A 3-a lege biologica: Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor echivalente cancerului:
A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrional, care la rândul lui generează hh (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde nivelului embrional cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel;
B. Conflictele care generează hh în zona creierului arhaic (creierul ancestral generat din endoderm şi cerebelul generat din mesoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi micobacterii) sau încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a funcţiilor până la disfuncţie completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire ca (conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri) afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict);
C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite care ne permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate generate de obicei de conflicte psihologice.

4. A 4-a lege biologica: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o corespondenţă dintre grupurile de organe aparţinând uni anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier: la comanda creierului, microbii patogeni devin, prin dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza de autovindecare (pcl post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.

5. A 5-a lege biologica. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din programele biologice speciale ale naturii (bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict activ şi autovindecare – post conflict). Spaniolii au numit noua medicină germană®: la medicina sagrada (medicina sacră) . Conform acestei legi boala nu este o eroare fără rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natură, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să depăşească funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă excepţionale sau neobişnuite. Un exemplu: cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire ( pe timpul conflictului de auto sub evaluare) are loc un proces biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare (post conflict): apare o anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe recalcifirea (diagnosticată eronat ca fiind cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la vindecare completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este complet refăcută, iar rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de îmbolnăvire. Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire – autovindecare, natura îmbunătăţit şansa de supraveţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Dacă persoana nu îşi rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminată din grup.

Terapiile viitoare specifice noii medicini germane®:

1. Pacientul va deveni “şeful absolut” al tratamentului şi procedurilor de autovindecare a bolii sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia dintre pacient şi medic va fi complet regândită şi redefinită;
2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente;
3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi implicit boala;
4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului generator al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de către pacient;

Relaţia dintre stres şi boală

Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviu

În viaţă, fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de conflicte sau evenimente:

• normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem capacitatea de a le anticipa şi de a le depăşi;
• biologice (conflict – şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au putut fi anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în imposibilitatea de a reacţiona ne vor induce o stare de şoc însoţită de panică. Apariţia unui astfel de eveniment generează Sindromul Dirk Hamer (DHS) care la rândul lui induce şi dezvoltă cancerul sau alte boli cancer – echivalente specifice fazei de îmbolnăvire (ca conflict active) până când conflictul va fi rezolvat. După rezolvarea conflictului va apare faza de autovindecare (pcl post conflict) a cărui durată va depinde de masa conflictului (durata şi intensitatea conflictului) pe timpul căreia toate modificările funcţionale şi morfologice apărute în faza de îmbolnăvire vor fi reversate, iar persoana va revenii la o stare mai bună decât înaintea conflictului.

De exemplu: o mamă, cu copilul de mână, stă de vorbă la marginea şoselei cu o vecină. Copilul se desprinde de mâna mamei (fără ca ea să observe) şi trece în fugă şoseaua, fiind accidentat de o maşină. Mama a fost surprinsă de acest eveniment neaşteptat şi pe toată perioada cât copilul este la spital mâinile sunt reci, nu poate dormi şi nici mânca, trăieşte o continuă stare de stres şi observă dezvoltarea unui nodul malign în sânul stâng (faza de îmbolnăvire ca conflict activă). După ce copilul este externat şi medicul îi spune “noi suntem norocoşi deoarece copilul este bine din nou”, mâinile mamei se vor încălzi, va dormi bine, apetitul va reveni la normal şi în următoarea perioadă nodulul malign se va resorbi pe cale naturală (faza de autovindecare pcl post conflict).

• O persoană sănătoasă, bine hrănită şi odihnită va avea de înfruntat mult mai puţine conflicte biologice şi le va face faţă mult mai uşor;
• Persoanele cu o situaţie materială bună au un risc de a se îmbolnăvi (de cancer sau de alte boli cancer echivalente) de 10 ori mai mic decât persoanele sărace (care nu îşi pot rezolva cele mai multe conflicte din lipsa banilor);
• Cel mai important factor în faza de autovindecare este ca pacientul să înţeleagă ce se întâmplă cu el, deoarece numai atunci el va putea să adopte o atitudine constructivă şi relaxată faţă de procesele de autovindecare;
• Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de autovindecare, pacientului îi este teamă de cancer, această teamă va induce un nou conflict biologic care pe timpul unei noi faze de îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar dacă va apare la acelaşi bolnav şi teama de moarte aceasta va induce un alt conflict biologic care în faza de îmbolnăvire va genera un proces de decalcefiere a întregului sistem osos. Conflictul biologic nu este determinat direct de eveniment (de ce se petrece) ci de modul în care persoana resimte sau trăieşte la nivel psihic evenimentul declanşator (de stresul interpretat). Funcţie de această dimensiune interioară a evenimentului poate apare sau nu un conflict biologic, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare. Exemplu: o soţie îşi surprinde soţul în pat cu cea mai bună prietenă, dar funcţie de modul în care soţia interpretează acest eveniment vor apare următoarele efecte:
• Dacă soţia îşi iubeşte soţul, ea va suferi un conflict de tip frustrare sexuală care în faza de îmbolnăvire îi va provoca un carcinom la uter;
• Dacă soţia nu îşi iubeşte soţul şi abia aşteaptă un motiv de divorţ, ea va trăi un conflict – şoc biologic de tip conflict cu partenerul care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va genera un nodul malign la sânul drept (supărări externe);
• Dacă soţul este surprins în pat cu o prostituată, soţia va avea un conflict – şoc de tip teamă – revoltă, care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va manifesta prin hipoglicemie;
• Dacă soţul e surprins în pat cu o persoană cu 20 de ani mai tânără decât soţia, aceasta (indiferent dacă îşi iubeşte sau nu soţul) va trăi un conflict de subevaluare sexuală (spunând în gândul ei: eu nu pot să o concurez pe ea şi nu mai pot acum să îi ofer ce îi oferă ea), care pe timpul fazei de îmbolnăvire va suferi de o decalcefiere (osteoliză) a pelvisului. Faza de îmbolnăvire (conflict activ ) încetează numai când conflictul – şoc este rezolvat. Imediat se va instala faza de autovindecare (pcl post conflict).

În lumea animalelor avem multe exemple de acest fel:

• un animal deposedat de teritoriu va supraveţui numai dacă îşi recapătă teritoriul sau obţine alt teritoriu;
• o femelă căreia i-a fost ucis puiul va intra în călduri şi va putea avea astfel un alt pui, iar orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală pe timpul sarcinii;

Şi la noi oamenii, pentru a trece din faza de îmbolnăvire în faza de autovindecare trebuie să rezolvăm conflictul iniţial la nivel psihic:

• Mama care s-a îmbolnăvit în urma accidentării copilului se va face bine numai după ce copilul se va însănătoşi;
• Un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va împăca cu aceasta sau îşi va găsi o nouă soţie;
• Cel care şi-a pierdut locul de muncă va putea trece în faza de autovindecare numai după ce îşi va găsi un alt loc de muncă;
• O persoană care a ieşit la pensie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va înscrie la un club sau să îşi va găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupaţie.
• La femeile însărcinate, orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală începând cu a 3-a lună de sarcină, deoarece sarcina sau mai bine zis Viaţa are prioritate absolută.

Caroline Markolin, Ph. D., consultant pentru Noua Medicină Germană^®

Anyone can become angry – - is easy. But to be angry with the right person, to the right degree, at the right time, for the right purpose, and in the right way – - this is not easy.

Aristotle, The Nicomachean Ethics

It is with the heart that one sees rightly; what is essential is invisible to the eye.

Antonne De Saint-Exupery, The Little Prince

Do we have the power to choose our responses?

Almost all creative endeavors are somewhat unpredictable. They often seem ambiguous, hit-or-miss, trial and error. And unless people have a high tolerance for ambiguity and get there security from integrity to principles and inner values, they find it unnerving and unpleasant to be involved in highly creative enterprises. Their need for structure, certainty, and predictability is too high.

Steven Covey, Seven Habits of Highly Effective People

Solving Problems (Gap analysis)

1. Accurately describe the problem itself.
2. Gather information – both qualitative and quantitative data.
3. Determine the most important factors contributing to the problem
4. Describe what would be happening if things were going well.
5. Creatively identify possible solutions.
6. Pick the best possible solution, and create action steps to solve the problem.

Conflict Resolution Process

Step One: Specify the concern. Ask questions. What is/are the issue/s?

Step Two: Clarify Differences; neutralize the emotion; appeal to the “thinking brain.”

Step Three: Agree on Commonalities.

Step Four: Resolve Conflict. Options are: apologize; dismiss; negotiate; acknowledge.

Step Five: Normalize. Try to leave the situation on a positive note.

Possible Questions to ask:

1. What is the issue or problem? (How the issue or problem is stated often determines the outcome.)
2. Where do we not agree? (Areas of disagreement must be identified so they can be dealt with as separate issues or problems to be resolved.)
3. Where (as we discuss the issue) can we agree? (Areas of agreement are identified as a way of establishing a good foundation for the eventual solution.)
4. Can we develop possible options that take advantage of the areas where we agree, and bring us closer in the areas where we disagree? (Options are developed to take advantage of the areas of agreement.)
5. What is the best possible action/s to take? What action/s will we take as next steps that will resolve the conflict? (Actions represent what each party will do as a result of the discussion: What by Whom by When.)

Adapted from Weaver, Richard and Farrell, John. Managers are Facilitators: A Practical Guide to Getting Work Done in a Changing Workplace San Francisco: Berrett-Koehler Publishers, Inc., 1997.

The Competitive Style

Characteristics:

You strive primarily to satisfy your concern at the expense of others, by forcing people to do it your way, arguing, and pulling rank. You use your power to win your objective/s. This approach does not work well in personal relations, as it alienates people.

This is a good style to use when:

• the issue is very important to you and you have a big stake in getting your way;
• you have authority to make the decision, and it seems clear that this is the one best way;
• you feel you have no other options and nothing to lose;
• you are in an emergency situation where immediate decisive action is necessary;
• you can’t get a group to agree, feel you are at an impasse, and someone must make the group move ahead;
• you have to make an unpopular decision, but action is required now, and you have the power to make that choice.

The Avoidant Style

Characteristics:

You decide that the issue is not worth standing up for your position. You might try changing the subject, walking out of the room, or doing something to put the conflict aside or delay it. You need to make sure you do come back to the issues eventually; otherwise this approach can look like procrastination or irresponsibility.

This is a good style to use when:

• tensions are too high and you feel a need to cool down;
• the issue isn’t very important to you or you feel it’s objectively a trivial issue that’s not worth dealing with;
• you know you can’t or probably won’t win the conflict;
• you want to buy more time, perhaps because you need to get more information or get some assistance from others;
• you have little power to resolve the situation or to get it resolved in a desirable way;
• you feel that others have a better chance of resolving the situation;
• there is danger in trying to deal with the situation at the moment since bringing the conflict out into the open might make the situation worse.

The Accommodative Style

Characteristics:

You choose to work cooperatively with the other person without trying to assert your own concerns. It is most appropriate to do this when you don’t have a lot invested in the situation or a lot at stake in the outcome.

This is a good style to use when:

• you don’t really care that much what happens;
• you want to keep peace and maintain harmony with others;
• you feel it is more important to maintain a relationship with someone than to get the matter decided you way;
• you recognize that the outcome is much more important to the other person than to you;
• you recognize that you are wrong, and the other person is right;
• you have little power or little chance of winning;
• you think the other persons might learn from the situation if you go along with what they want, even though you don’t agree with what they are doing or think they are making a mistake.

The Collaborative Style

Characteristics:

You get actively involved in working out a conflict by asserting what you want, while still trying to cooperate with the other person. You seek first to understand, and then to be understood by the other person – not just on surface differences, but on underlying interests or needs. This style can take a little longer, but a win-win solution can often be developed.

This is a good style to use when:

• the issues are very important to both or all parties, and no one is willing to let go entirely;
• you have a close, continuing, or interdependent relationship with the other party;
• you have the time to deal with the problem;
• both you and the other party are aware of the problem and are clear about what you want;
• both you and the other party are willing to put some thought and work into finding a solution;
• you both have the skills to articulate your concerns and to listen to what others have to say;
• you and others in the conflict have a similar amount of power, or are willing to put aside any power differences in order to work together as equals in coming up with a solution.

The Compromising Style

Characteristics:

You give up a little bit of what you want to get the rest of what you want, and the other parties in the conflict do the same. You do this by making exchanges and concessions, and beginning to come up with a compromise solution each can agree to. You are not searching for underlying needs and interests as in collaboration. You are dealing only with what people say they want.

This is a good style to use when:

you have the same amount of power as someone else and you are both committed to mutually exclusive goals;

you want to achieve a resolution quickly, because of time pressures or because it is more economical and efficient that way;

you can settle for a temporary resolution;

you will benefit from a short-term gain;

you haven’t been able to work out a solution through either collaboration or a more competitive/forceful approach, and compromise alone offers some solution;

the goals are not extremely important to you, and you are willing to modify your objectives;

a compromise will make a relationship or agreement work, and you’d rather have that than nothing at all.

Adapted from Scott, GG (1990) Resolving Conflict: With Others and Within Yourself. New Harbinger Publications. Oakland, CA. This is based on the model developed by Kenneth W Thomas and Ralph H Kilmann.

Urmariti reprezentantii institutiilor acestea: Anca Ciuca, presedinte Consiliul de Mediere; Calin Tuluc, presedinte ATOP CJ; Christian Chereji, pres. Asociatia Mediatorilor Ultrasilvam.

Sursa: tv-net.ro

Dear Colleagues,

The Association for International Arbitration is pleased to present our August 2010 Newsletter ‘In Touch’.

Included in this newsletter, you will find valuable information on the following topics: Sempra v. Argentina: State of Necessity and Manifest Excess of Powers, Revised UNCITRAL Rules: A Step Forward in International Commercial Arbitration, Mediation in Greece 2010, Mediation in Romania, The Scientific and Methodological Center for Mediation and Law, and the European Engery Ombudsmen Group.

We openly welcome any new ADR-related information and feedback concerning our monthly newsletters.

If you are not yet a member of AIA, you are invited to become a part of our growing international circle of ADR professionals.

For more information on becoming a member, please visit our website.

Best regards,
Johan Billiet
President of AIA

Odată cu bine-cunoscuta criză financiară care a făcut multe victime printre cei cu credite la băncile din România a mai a apărut o profesie – cea de mediator. Aceştia pot ajuta ambele părţi aflate într-un conflict.

Mediatorii bancari sunt cei la care puteţi apela pentru a nu mai ajunge în instanţă, unde un astfel de proces se poate întinde până la câţiva ani.

Mirela Iovu, vicepreşedintele CEC Bank, spune că rolul mediatorului (o terţă parte, independentă, neutră, imparţială şi echidistantă faţă de cauză) este acela de a media, respectiv de a facilita comunicarea dintre părţi.

Dacă la noi în ţară, rolul mediatorului este cel de a “aplana” conflictele între anumite părţi, în alte ţări europene rolul lui este cel de educare şi consiliere înainte de a apela la o bancă pentru un împrumut.

Din luna martie anul acesta, instanţele de judecată sunt obligate, la rândul lor, să recomande părţilor aflate în litigiu să apeleze la mediere înainte de a se adresa instanţei.

Debitorii sunt sceptici cu privire la această soluţie

Mulţi dintre cei implicaţi în conflicte cu băncile au anumite reţineri şi nu apelează la astfel de specialişti pentru că trăiesc cu impresia că ţin partea băncilor. În România, cine apelează la aşa ceva este şi cel care şi plăteşte.

“În funcţie de complexitatea cazului, mediatorul stabileşte un onorariu pe care îl plătesc cei implicaţi în conflict fie în mod egal, fie la mica înţelegere. Chiar dacă sumele cerute de un mediator sunt mai mici decât cheltuielile pe care le implică un proces, onorariul este şi o modalitate de a-i motiva pe cei implicaţi de a rezolva conflictul”, ne-a spus Mihaela Radu, mediator.

Soluţionarea conflictului depinde exclusiv de acordul părţilor, misiunea principală a mediatorului fiind doar aceea de a sprijini părţile să ajungă la un acord, cu respectarea legii medierii şi a codului de etică şi deontologie profesională a mediatorilor, potrivit vicepreşedintelui CEC Bank.

Nu există oameni specializaţi

În prezent nu există oameni specializaţi pe bănci, ci doar simpli mediatori. “Este evident că specializarea vine din pregătirea academică şi profesională, dar nu este obligatorie în cazul mediatorilor, ci mai degrabă necesară pentru formarea şi menţinerea clientelei, ca în orice profesie liberală”, a mai declarat Mirela Iovu.

De aceeaşi părere este şi Mihaela Radu, care spune că o astfel de persoană poate soluţiona foarte multe conflicte, fie că este vorba despre unele aflate deja pe rolul instanţelor, fie că nu s-a ajuns până la a formula o chemare în judecată.

“Important este ca aceia aflaţi în conflict să dorească să se înţeleagă şi să evite irosirea banilor şi a timpului prin tribunale. Pentru a practica această meserie, trebuie urmat un curs de câteva săptămâni după care cel interesat va fi autorizat de Consiliul de Mediere şi înscris în tabelul mediatorilor”, ne mai spune mediatorul.

Mai pot apela la un mediator şi cei care au probleme în familie, sunt în divorţ şi vor să-şi împartă bunurile sau cei care nu se pot înţelege într-o problemă legată de un drept de proprietate asupra unui imobil.

Firmele care apelează la mediator beneficiază de confidenţialitate şi evită astfel expunerea publică a problemei.

“Important este ca cei aflaţi în conflict să dorească să se înţeleagă şi să evite irosirea banilor şi a timpului prin tribunale. (…) În funcţie de complexitatea cazului, se stabileşte un onorariu pe care îl plătesc cei implicaţi în conflict.”
MIHAELA RADU, mediator

Sursa: evz.ro

Anul trecut, impreuna cu alti 8 colegi mediatori am infiintat Colegiul Mediatorilor, o asociatie profesionala care isi propune sa aduca plus valoare in domeniul dezvoltarii si orientarii profesionale, in schimbul de ideii si in  domeniul dezvoltarii personale.

Un prim eveniment pe care il organizam este Scoala de Vară cu tema Medierea şi mediatorul în contextul comunităţii.

Evenimentul va avea loc în perioada 2 – 5 septembrie 2010, în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, la Academia Sambata, în incinta Mânăstirii Brâncoveanu.

Principalele teme propuse spre dezbatere cu experţi în domeniu sunt: medierea în comunitate, conflictologia în şcoli, medierea în cauze penale, medierea în malpraxis, comunicarea publică a mediatorilor, managementul carierei şi nu in cele din urma, dezvoltarea personală a mediatorului – psihanaliza.

Colegiul Mediatorilor doreşte să ofere mediatorilor si altor profesionistii din diferite domenii, care se confrunta cu varii conflicte, posibilitatea de a se întâlni şi de a-şi dezvolta cunoştinţele şi aptitudinile profesionale, prin schimbul de informaţii si bune practici.

Pe situl www.colegiulmediatorilor.ro gasiti info. Descarcati aici agenda si formularul de inscriere.

De procesarea inscrierilor se ocupa colega noastra Eliza Teodorescu. Asadar, cei care doriti sa  participati trimiteti inscrierile voastre la colegiulmediatorilor@gmail.com sau fax 031 817 7586.

Inscrierile se fac in limita a 70 de locuri (după principiul primul venit – primul servit), până la data de 30 iulie 2010, ora 17.00.

Consiliul de Mediere a creditat Scoala de Vara cu 5 puncte profesionale.

Va asteptam cu mare drag la o Scoala de Vara interactiva… si fructuoasa.

Mihail Brinzea, M. Th., P.G. Management and International Economic Relations
Membru Fondator, Colegiul Mediatorilor

Coordonator Scoala de Vara,

Department of Education and Training for Development, Peace and Reconciliation
AIDRom
Mobile: + 4 0751179270

Mai întâi, bineînţeles, ei nu vor fi dispuşi să facă acest gest, vor suferi, vor simţi că ceva îi macină. Dar dacă vor reuşi, vor descoperi noi regiuni, noi lumini şi nimeni nu va fi mai mândru şi mai fericit decât ei, pentru că au realizat ceva foarte dificil: să-şi învingă natura inferioară, nesătulă, posesivă.

Natura inferioară din om este cea care îl sfătuieşte necontenit să-şi apere interesele cu dinţii şi ghearele apelând chiar şi la justiţia tribunalelor.

Apoi, el se crede în stare să urmeze un învăţământ spiritual! Ei bine, nu, el nu este capabil.

Omraam Mikhaël Aďvanhov